Sari la conținut

Aceasta este una dintre zecile de soluții din Infrastructura Binelui construită de Code for Romania. Ajută-ne să le ținem în viață și să le creștem.

Trimite un SMS cu textul “PUTEM” la 8864 și donează 4 euro către Code for Romania.

Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniștri)

Consiliul Uniunii Europene este un organism legislativ al Uniunii Europene, format din miniștrii statelor membre, grupați în funcție de domeniul de expertiză. Președinția Consiliului se rotește odată la șase luni, pentru a permite tuturor statelor membre să contribuie la ariile care le interesează. Astfel, atunci când se discută probleme din domeniul sănătății, miniștrii de sănătate din toate statele membre se reunesc pentru a propune proiecte de lege. Într-un număr limitat de domenii, Consiliul are dreptul de a iniția propuneri legislative, drept de obicei rezervat Comisiei. Consiliul de Miniștri influențează puternic domeniul de sănătate al tuturor statelor membre, sănătatea mintală nefiind o excepție. Cel mai recent, Consiliul a decis să suspende proiectarea unui protocol adițional la Convenția de la Oviedo cu privire la practica sistemului de sănătate mintală, întrucât au fost semnalate probleme legate de drepturile pacienților de a nu fi forțați în tratament sau internați nevoluntar. Consiliul a cerut opinia Comitetului Director pentru Drepturile Omului din domeniul medicinei și a sănătății înainte de a continua cu proiectul de lege.

Acest site folosește cookie-uri

Pentru a-ți oferi o experiență bună de navigare, utilizăm fișiere de tip cookie. Dacă nu ești de acord cu utilizarea cookie-urilor, poți să îți retragi consimțământul pentru utilizarea cookie-urilor prin modificarea setărilor din browser-ul tău.

Mai multe informații