Sanatoriile sunt unități sanitare cu paturi (care oferă servicii pentru pacienții internați), însă care au un rol diferit față de spitalele și secțiile de psihiatrie. În România există un singur sanatoriu de nevroze care deservește întreaga țară – Sanatoriul de Nevroze Predeal. Instituția funcționează sub directa coordonare a Ministerului Sănătății, iar serviciile pe care le oferă sunt curative (de tratament) și de recuperare, însă preponderent prin activități de fizioterapie, balneologie, kinetoterapie, psihoterapie și terapie ocupațională. Acesta are 140 de paturi și primește pacienți (pe termen mediu, 15-30 de zile) care au un diagnostic de tulburări de anxietate, de adaptare, de somn, afective sau alte tulburări psihice în stadiu compensat (sau stabil) la momentul internării. Deși serviciile acestuia sunt decontate de către CNAS, pentru condițiile sporite de confort, cei care se internează trebuie să plătească și o coplată. De asemenea, mai există Sanatoriul de Neuropsihiatrie Podriga, o instituție sanitară și socială care preia pacienți cu tulburări neuropsihiatrice cronice. Spitalul are o capacitate de 80 de paturi și oferă asistență psihiatrică, servicii de medicină internă și activități de terapie ocupațională, ergoterapie și psihoterapie, pacienții fiind internați pentru pe o perioadă lungă de timp.