Sari la conținut

Aceasta este una dintre zecile de soluții din Infrastructura Binelui construită de Code for Romania. Ajută-ne să le ținem în viață și să le creștem.

Trimite un SMS cu textul “PUTEM” la 8864 și donează 4 euro către Code for Romania.

Boala Alzheimer

Ce este boala alzheimer?

Boala Alzheimer, un tip de demență, este o boală cerebrală progresivă ireversibilă. Cauzele bolii Alzheimer și ale altor demențe nu sunt pe deplin înțelese, dar cercetătorii consideră că acestea includ o combinație de factori genetici, de mediu și de stil de viață. La mai mult de 90% dintre persoanele cu Alzheimer, simptomele nu apar decât după vârsta de 60 de ani. Incidența bolii crește odată cu vârsta și se dublează la fiecare 5 ani după vârsta de 65 de ani.

Boala Alzheimer afectează în principal adulții în vârstă, iar creșterea numărului de cazuri în rândul adulților în vârstă este fără precedent. Dacă oamenii de știință nu vor descoperi o modalitate de prevenire a bolii Alzheimer și alte demențe, numărul persoanelor cu aceste afecțiuni și costurile vor crește substanțial.

Boala Alzheimer distruge lent funcțiile cerebrale, ducând la declin cognitiv (de exemplu pierderi de memorie, dificultăți de limbaj, funcții executive deficitare), tulburări comportamentale și psihiatrice (de exemplu depresie, iluzii, agitație) și declin al stării funcționale (de exemplu capacitatea de a se angaja în activități zilnice și de autoîngrijire). Persoanele care suferă de Alzheimer își pierd treptat capacitatea de a se îngriji singure și de a rămâne independente.

Având în vedere creșterea duratei de viață și prevalența tot mai mare a unor afecțiuni precum Alzheimer, nevoia de îngrijitori, atât informali (adică familie și prieteni), cât și formali (adică profesioniști plătiți), va crește probabil în mod semnificativ pe măsură ce populația îmbătrânește. Deși îngrijirea poate fi plină de satisfacții, îngrijitorii sunt expuși unui risc crescut de stres, depresie, comportamente nesănătoase și atenție redusă asupra propriei sănătăți. Îngrijitorii persoanelor cu demențe prezintă un risc și mai mare de a avea aceste probleme și își pot întârzia propriile nevoi în materie de sănătate.


Ce este boala Alzheimer?


  • Boala Alzheimer este cel mai frecvent tip de demență.

  • Este o boală progresivă care debutează cu pierderi ușoare de memorie și poate duce la pierderea capacității de a purta o conversație și de a reacționa la mediul înconjurător.

  • Boala Alzheimer implică părți ale creierului care controlează gândirea, memoria și limbajul.

  • Poate afecta grav capacitatea unei persoane de a desfășura activități zilnice.

Cine suferă de boala Alzheimer?


  • Persoanele mai tinere pot avea boala Alzheimer, dar aceste cazuri sunt mai puțin frecvente.

  • Numărul persoanelor afectate de această boală se dublează la fiecare 5 ani după vârsta de 65 de ani.

  • Simptomele bolii pot apărea mai întâi pentru prima dată după vârsta de 60 de ani, iar riscul crește odată cu vârsta.


Ce se știe despre boala Alzheimer?


Oamenii de știință nu înțeleg încă pe deplin ce cauzează boala Alzheimer. Probabil că nu există o singură cauză, ci mai degrabă un cumul de factori care pot afecta fiecare persoană în mod diferit.

  • Vârsta este cel mai cunoscut factor de risc pentru boala Alzheimer.

  • Antecedente heredocolaterale (moștenite) – cercetătorii cred că genetica poate juca un rol în dezvoltarea bolii Alzheimer, dar nu unul definitoriu. Un stil de viață sănătos poate contribui la reducerea riscului de apariție a bolii Alzheimer. Două studii ample, pe termen lung, indică faptul că activitatea fizică adecvată, o dietă corectă, un consum limitat de alcool și abținerea de la fumat pot ajuta. 

  • Modificările la nivelul creierului pot începe cu ani înainte de apariția primelor simptome.

  • Cercetătorii studiază dacă educația, dieta și mediul joacă un rol în dezvoltarea bolii Alzheimer.

  • Dovezile științifice asupra comportamentelor sănătoase, care s-au dovedit a preveni cancerul, diabetul zaharat și bolile de inimă, arată că pot reduce, de asemenea, riscul de declin cognitiv subiectiv.

Care sunt semnele de avertizare ale bolii Alzheimer?


„Pierderea memoriei nu reprezintă o parte normală a îmbătrânirii”

Boala Alzheimer nu este o parte normală a îmbătrânirii. Problemele de memorie reprezintă, de obicei, unul dintre primele semne de avertizare ale bolii Alzheimer și ale demențelor asociate.

În plus față de problemele de memorie, o persoană cu simptome ale bolii Alzheimer poate prezenta una sau mai multe dintre următoarele:

  • Pierderi de memorie care perturbă viața de zi cu zi, cum ar fi rătăcirea într-un loc familiar sau repetarea anumitor întrebări.

  • Dificultăți în gestionarea banilor și în plata facturilor.

  • Dificultate în îndeplinirea sarcinilor familiare la domiciliu, la locul de muncă sau în timpul liber.

  • Putere de judecată diminuată sau deficitară.

  • Rătăcirea lucrurilor și imposibilitatea de a reface pașii pentru a le găsi.

  • Modificări ale dispoziției, personalității sau comportamentului.

Chiar dacă tu sau cineva cunoscut prezinți/prezintă mai multe sau chiar majoritatea acestor semne, nu înseamnă că are boala Alzheimer.


Ce trebuie să faci dacă suspectezi că ai boala Alzheimer

Un control medical efectuat de către furnizorul tău de servicii medicale te poate ajuta să stabilești dacă simptomele pe care le manifești au legătură cu boala Alzheimer sau cu o afecțiune mai ușor de tratat, cum ar fi o carență de vitamine sau un efect secundar al unui medicament. Un diagnostic timpuriu și precis vă oferă, ție și familiei tale, posibilitatea de a lua în considerare planificarea financiară, de a recurge la acte anticipative, de a te înscrie în studii clinice și de a anticipa nevoile de îngrijire.

Cum se tratează boala Alzheimer?

Managementul medical poate îmbunătăți calitatea vieții pentru persoanele cu boala Alzheimer și pentru îngrijitorii acestora. În prezent nu se cunoaște niciun remediu pentru boala Alzheimer. Tratamentul se adresează mai multor sfere:

  • Să ajute oamenii să-și mențină sănătatea creierului.

  • Gestionarea simptomelor comportamentale.

  • Încetinirea sau întârzierea simptomelor bolii.

Sprijin pentru familie și prieteni

În prezent, multe persoane cu boala Alzheimer sunt îngrijite la domiciliu de către membrii familiei. Îngrijirea poate avea aspecte pozitive atât pentru îngrijitor, cât și pentru persoana îngrijită. Poate aduce împlinire personală pentru îngrijitor, cum ar fi satisfacția de a ajuta un membru al familiei sau un prieten, și poate duce la dezvoltarea de noi abilități și la îmbunătățirea relațiilor de familie.

Deși majoritatea oamenilor acordă de bunăvoie îngrijire celor dragi și prietenilor lor, îngrijirea unei persoane bolnave de Alzheimer la domiciliu poate fi o sarcină dificilă și poate deveni uneori copleșitoare. Fiecare zi vine cu noi provocări, pe măsură ce îngrijitorul face față modificărilor nivelurilor abilităților și noilor modele de comportament. Pe măsură ce boala se agravează, persoanele cu boala Alzheimer au adesea nevoie de îngrijire intensivă.

Acest site folosește cookie-uri

Pentru a-ți oferi o experiență bună de navigare, utilizăm fișiere de tip cookie. Dacă nu ești de acord cu utilizarea cookie-urilor, poți să îți retragi consimțământul pentru utilizarea cookie-urilor prin modificarea setărilor din browser-ul tău.

Mai multe informații