Sari la conținut

Aceasta este una dintre zecile de soluții din Infrastructura Binelui construită de Code for Romania. Ajută-ne să le ținem în viață și să le creștem.

Trimite un SMS cu textul “PUTEM” la 8864 și donează 4 euro către Code for Romania.

Probleme cu memoria

În fiecare zi trăim experiențe diferite și învățăm lucruri noi. Creierul nu poate reține toate informațiile și trebuie să ia decizii despre ce merită reținut. Memoria este acest proces de stocare și de reamintire a informațiilor. Există mai multe tipuri de memorie: memoria pe termen scurt stochează informații pentru câteva secunde sau minute, iar memoria pe termen lung pentru o perioadă mai mare de timp. 

Memoria nu funcționează întotdeauna perfect. Pe măsură ce înaintăm în vârstă este posibil să crească timpul necesar pentru a ne aminti lucruri. 

Este firesc să uiți câte ceva din când în când. Toți uităm nume, unde ne punem cheile sau dacă am încuiat ușa de la intrare. Dar dacă ești un adult de vârstă înaintată care uită lucruri mai des decât alte persoane de aceeași vârstă atunci este posibil să ai o tulburare cognitivă ușoară. Dacă uiți cum se utilizează propriul tău telefon sau dacă nu mai știi care este drumul spre locuința ta atunci acestea pot fi semnele unei probleme mai grave, precum: 

  • Boala Alzheimer

  • Alte forme de demență 

  • Accident vascular 

  • Depresie 

  • Lovituri la cap 

  • Cheaguri de sânge sau tumori cerebrale 

  • Probleme cu rinichii, ficatul sau tiroida 

  • Reacții la diverse medicamente 

Dacă îți faci griji cu privire la lucrurile pe care le uiți programează-te la un medic.


Pierderea memoriei pe înțelesul tuturor: ce poți face dacă ai probleme de memorie

Diferențele între uitarea ușoară și problemele de memorie mai grave 

Ce înseamnă uitare ușoară sau amnezie ușoară? Este adevărat că unii dintre noi încep să uite mai mult pe măsură ce înaintăm în vârstă. Poate să crească timpul necesar pentru a învăța lucruri noi, pentru a reține anumite cuvinte sau pentru a ne găsi ochelarii prin casă. Astfel de schimbări sunt frecvent semnele unei uitări ușoare, nu ale unor probleme grave de memorie.

Îmbătrânirea normală

Boala Alzheimer sau o formă înrudită de demență

Decizii neinspirate și greșeli din când în când

Decizii și evaluări greșite în mare parte din timp

Uitarea unei plăți sau a unei facturi

Probleme cu gestionarea facturilor lunare

Uitarea zilei din săptămână și reamintirea ei la scurt timp

Uitarea lunii calendaristice sau a anotimpului

Lapsus verbal sau blocaje verbale ocazionale

Dificultăți în menținerea unei conversații

Pierderea unor obiecte uneori

Rătăcirea bunurilor personale foarte des și imposibilitatea de a le mai găsi

Ce pot să fac dacă am probleme cu uitarea?


Poți face câteva lucruri pentru a-ți îmbunătăți memoria, cum ar fi: 

  • Să înveți ceva nou. 

  • Să menții o rutină zilnică. 

  • Să utilizezi calendare, liste de sarcini și să-ți lași notițe. 

  • Să-ți pui portofelul, poșeta, cheile, telefonul și ochelarii mereu în același loc.

  • Să faci voluntariat în comunitatea ta, la școală sau la biserică.

  • Să petreci timp cu prietenii și familia.

  • Să dormi suficient, în general șapte sau opt ore în fiecare noapte. 

  • Să faci exerciții fizice și să mănânci sănătos. 

  • Să nu consumi mult alcool. 

  • Să ceri ajutor dacă te simți depresiv mai multe săptămâni la rând. 

Fă-ți o programare la medic dacă ai îngrijorări cu privire la faptul că uiți lucruri. Vorbește cu medicul despre grijile tale. Programează și o consultație de control la șase luni sau un an de la prima vizită pentru a-ți verifica din nou memoria. Dacă e posibil să uiți despre programări poți ruga un membru al familiei, un prieten sau chiar medicul să îți aducă aminte despre ele.

Problemele de memorie mai grave

Cum identifici o problemă de memorie mai gravă?


Problemele grave de memorie îți îngreunează activitățile zilnice. De exemplu, ți se poate părea dificil să conduci mașina, să mergi la cumpărături sau chiar să menții o conversație cu un amic. Semnele unei probleme de memorie mai grave pot să includă: 

  • Faptul că pui aceeași întrebare în mod repetat

  • Faptul că te rătăcești în locuri pe care le cunoști bine 

  • Imposibilitatea de a respecta instrucțiunile unei rețete sau de a urma ghidajul pe stradă

  • Confuzie din ce în ce mai mare cu privire la timp, oameni și locuri 

  • Lipsa instinctului de autoconservare — comportament alimentar nesănătos, lipsa igienei personale, alte comportamente care te pun în pericol 

Ce pot face în legătură cu problemele de memorie grave?


Adresează-te unui medic dacă ai oricare dintre problemele din lista de mai sus. Este important să găsești care ar putea fi cauza problemelor tale de memorie. După ce se identifică această cauză vei putea primi și tratamentul potrivit.


We need a call to action here

Please find a call to action for this page

Problemele de memorie grave: cauze și tratamente

Multe lucruri pot cauza probleme de memorie grave, printre ele fiind și cheagurile de sânge, depresia și boala Alzheimer sau alte tipuri de demență înrudite. Citește informațiile de mai jos pentru a afla mai multe despre cauzele și tratamentele pentru aceste afecțiuni. 

Afecțiunile medicale 

Anumite afecțiuni medicale pot cauza probleme grave de memorie. Aceste probleme ar trebui să dispară după ce obții tratamentul. Unele dintre aceste afecțiuni sunt: 

  • Efecte secundare negative la anumite medicamente 

  • Depresie 

  • Lipsa unei alimentații sănătoase sau deficitul de vitamine și minerale din corp 

  • Consumul excesiv de alcool 

  • Cheagurile de sânge sau tumorile cerebrale 

  • Contuziile în zona capului, precum loviturile cauzate de o cădere sau de un accident 

  • Probleme cu tiroida, rinichii sau ficatul 

Tratament pentru afecțiunile medicale

Aceste afecțiuni medicale sunt grave și trebuie gestionate corespunzător. Solicită ajutorul unui medic pentru a obține tratamentul potrivit. 


Problemele emoționale

Unele probleme emoționale la adulții de vârstă mai înaintată pot cauza probleme grave de memorie. Sentimentele de tristețe, singurătate, îngrijorare sau plictiseală pot să-ți dea confuzie sau momente de uitare. 

Tratament pentru problemele emoționale 

  • Este posibil să fie nevoie de o vizită la doctor sau la psiholog dacă aceste sentimente durează mai mult de două săptămâni. După ce obții ajutor problemele de memorie ar trebui să se îmbunătățească. 

  • A fi o persoană activă, care petrece timp cu familia și cu prietenii și care învață abilități noi sunt aspecte care te pot ajuta să te simți mai bine și să-ți îmbunătățești memoria.


Deficit cognitiv ușor

Pe măsură ce înaintează în vârstă unele persoane au mai multe probleme de memorie decât alte persoane de aceeași vârstă. Această afecțiune se numește deficit cognitiv ușor sau MCI (mild cognitive impairment). Persoanele cu MCI își pot purta de grijă și își pot desfășura ativitățile obișnuite. 

Problemele din cadrul MCI pot include: 

  • Pierderea frecventă a obiectelor 

  • Uitarea evenimentelor planificate sau a programărilor 

  • Dificultăți mai mari de găsirea a cuvintelor din vocabular comparativ cu alte persoane de aceeași vârstă. Medicul poate face testări ale cogniției, ale memoriei și ale limbajului pentru a afla dacă ai MCI. Ți se poate recomanda să mergi la un consult și la alți specialiști pentru mai multe testări. Pentru că MCI poate fi un semn timpuriu ale unor probleme mai grave de memorie este important să mergi la un consult medical la fiecare 6 sau 12 luni. 

Gestionarea MCI 

  • În prezent nu există tratamente cu eficacitate dovedită pentru MCI. 

  • Este important să mergi la medic cu regularitate. Medicul va verifica dacă odată cu trecerea timpului au apărut modificări legate de memoria ta sau de abilitățile tale cognitive. 

  • Chiar dacă nu există tratament pentru MCI există lucruri pe care le poți face pentru a menține starea de sănătate și a gestiona schimbările cognitive. 

Ce este demența?

Demența reprezintă pierderea capacității de gândire, amintire și raționament logic într-o asemenea măsură încât îți afectează activitățile și viața de zi cu zi. Simptomele pot include probleme cu limbajul, cu vederea – precum problemele de citit sau de recunoaștere a culorilor – sau cu atenția. Unele persoane au și modificări de personalitate și de comportament. 

Există diferite forme de demență, fiecare caracterizată de anumite schimbări cerebrale și simptome. Aceste forme includ:

  • Boala Alzheimer

  • Demența vasculară

  • Demența cu corpi Lewy

  • Demența fronto-temporală

  • Demența mixtă

Multe alte afecțiuni pot cauza demență și simptome similare demenței. Mai departe poți citi despre două dintre cele mai frecvente forme de demență, boala Alzheimer și demența vasculară. Dacă știi pe cineva cu probleme de memorie grave poți cere unui medic să evalueze dacă este vorba despre demență și dacă da, care dintre forme.

Boala Alzheimer

Boala Alzheimer cauzează probleme de memorie grave. Semnele bolii Alzheimer debutează lent și se înrăutățesc cu trecerea timpului. Acest lucru se întâmplă pentru că modificările cerebrale provoacă moartea unui număr mare de celule nervoase. Poate părea că este vorba doar un grad de uitare obișnuit la început, dar cu timpul persoanele cu Alzheimer încep să aibă dificultăți de gândire. Li se pare dificil să facă activitățile de zi cu zi precum cumpărăturile, șofatul și gătitul. Pe măsură ce boala se agravează persoanele cu Alzheimer pot avea nevoie de cineva care să aibă grijă de toate nevoile lor la domiciliu sau la un azil. Aceste nevoi pot include hrănirea, spălatul și îmbrăcatul. La unele persoane semnele Alzheimer pot apărea devreme, de exemplu și în jurul vârstei de 40 de ani. Multe persoane nu ajung să aibă simptome decât mult mai târziu. 

Tratament pentru boala Alzheimer

Administrarea anumitor medicamente poate să încetinească temporar manifestarea unor simptome, precum pierderea memoriei. Medicamentele pot avea efecte secundare și pot să nu fie eficace pentru toți oamenii. Discută cu medicul tău despre alte medicamente care pot fi de ajutor dacă ai sentimente de îngrijorare, depresie sau dacă ai probleme cu somnul.

Demența vasculară

Multe persoane nu au auzit niciodată despre demența vasculară. La fel ca boala Alzheimer este o afecțiune medicală ce cauzează probleme grave de memorie. Spre deosebire de boala Alzheimer, semnele demenței vasculare apar brusc. Acest lucru se întâmplă pentru că pierderea memoriei și confuzia sunt cauzate de modificări ale irigării cu sânge a creierului, deseori după un accident vascular. Dacă accidentele vasculare încetează starea persoanei se poate îmbunătăți sau poate rămâne la fel o perioadă lungă de timp. Dacă accidentele vasculare se repetă atunci demența vasculară se poate înrăutăți. 

Tratament pentru demența vasculară

  • Următorii pași pot să reducă riscul accidentelor vasculare:

  • Controlul hipertensiunii

  • Tratarea hipercolesterolemiei

  • Gestionarea diabetului

  • Încetarea fumatului 


Ce pot să fac dacă mă îngrijorează aspecte legate de memoria mea?

Fă-ți o programare la medic. Dacă medicul consideră că problemele tale de memorie sunt grave este posibil să fie nevoie de o evaluare completă a sănătății tale. Medicul va analiza tratamentele și medicamentele pe care le iei deja și va solicita probabil și analize de sânge și de urină. Este posibil să faci și câteva teste de memorie, de rezolvare a problemelor, de aritmetică și de limbaj. În plus, medicul poate recomanda și o tomografie. Analizele imagistice presupun vizualizarea zonelor normale și a celor problematice din creier. După ce medicul află ce anume cauzează problemele tale de memorie poți întreba despre cea mai bună opțiune de tratament în cazul tău. Medicul îți poate oferi și o trimitere la un neurolog, acesta fiind medicul specializat în tratarea afecțiunilor legate de creier și de sistemul nervos. 

Ce pot face membrii familiei pentru a fi de ajutor?

Dacă cineva din familia ta sau un prieten se confruntă cu probleme grave de memorie poți ajuta persoana respectivă să trăiască o viață cât mai normală. Poți ajuta persoana să rămână activă și să-și mențină rutina zilnică. Îi poți aminti ora, adresa unde locuiește și poți oferi informații despre ce se mai întâmplă acasă sau în lumea largă. Poți să oferi ajutor și cu reamintirea orei la care trebuie să ia medicamente sau când are programări la medici. Unele familii folosesc și instrumentele de mai jos pentru a gestiona problemele de memorie:

  • Calendare de mari dimensiuni pe care subliniază datele și evenimentele importante

  • Liste cu planurile stabilite pentru fiecare zi

  • Instrucțiuni scrise despre măsurile de siguranță ce trebuie luate în casă

  • Instrucțiuni scrise despre cum se folosesc diverse aparate din casă

  • Sonerii de alarmă sau notificări pe telefonul mobil sau pe ceasul digital pentru a aminti despre luarea medicamentelor

  • Hărți și instrumente de localizare pentru a ghida persoana în oraș sau pentru ca membrii familiei să știe mereu unde se află persoana

Comunicarea cu o persoană care are probleme grave de memorie

Comunicarea poate fi dificilă pentru cineva cu probleme grave de memorie. Poți încerca una dintre metodele de mai jos dacă vrei să îmbunătățești comunicarea:

  • Menține contactul vizual și spune-i persoanei pe nume

  • Ai grijă la tonul folosit, la volumul vocii, la modul în care privești persoana și la propriul tău limbaj nonverbal

  • Folosește alte metode adiționale la vorbire, precum atingerile blânde

  • Încearcă să distragi atenția persoanei dacă prin comunicarea inițială se ajunge la conflict sau dacă persoana devine agitată sau stresată. De exemplu, puteți răsfoi împreună un album foto. 

Atunci când îți alegi cuvintele încearcă să ai o atitudine directă, specifică și pozitivă. Iată câteva exemple: “Haide să încercăm și altfel”, în loc să subliniezi o greșeală. “Te rog să procedezi așa.”, în loc de “Nu face asta.” “Mulțumesc pentru ajutor”, chiar dacă rezultatul nu este perfect. 

Pentru a încuraja persoana să vorbească cu tine: 

  • Adoptă o atitudine caldă, iubitoare, practică.

  • Ține persoana de mână atunci când vorbești.

  • Păstrează o atitudine deschisă față de îngrijorările persoanei chiar dacă îți este greu să le înțelegi. 

  • Permite persoanei să ia și decizii proprii și să simtă că este implicată.

  • Ai răbdare cu izbucnirile de furie. Ține minte că boala este cea care vorbește în acele momente.


Acest site folosește cookie-uri

Pentru a-ți oferi o experiență bună de navigare, utilizăm fișiere de tip cookie. Dacă nu ești de acord cu utilizarea cookie-urilor, poți să îți retragi consimțământul pentru utilizarea cookie-urilor prin modificarea setărilor din browser-ul tău.

Mai multe informații