Persoanele cu ADHD pot avea probleme de atenție, de control al comportamentelor impulsive (pot acționa fără a se gândi care va fi rezultatul) sau pot fi prea active. Deși ADHD nu se vindecă, poate fi gestionat cu succes, iar unele simptome se pot ameliora pe măsură ce copilul înaintează în vârstă.

ADHD reprezintă una dintre cele mai frecvente tulburări de neurodezvoltare ale copilăriei. De obicei, este diagnosticată pentru prima dată în copilărie și, adesea, durează și la vârsta adultă. Copiii cu ADHD pot avea probleme de atenție, de control al comportamentelor impulsive (pot acționa fără a se gândi care va fi rezultatul) sau pot fi prea activi.

Semne și simptome

Este normal ca, la un moment dat, copiii să aibă probleme de concentrare și de comportament. Cu toate acestea, copiii cu ADHD nu scapă pur și simplu de aceste comportamente atunci când cresc. Simptomele continuă, pot fi severe și pot provoca dificultăți la școală, acasă sau cu prietenii.

Un copil cu ADHD ar putea:

• să viseze mult cu ochii deschiși

• să uite sau să-și piardă lucrurile frecvent

• să fie agitat sau „să nu aibă stare” (să se foiască)

• să vorbească prea mult

• să facă greșeli neglijente sau să-și asume riscuri inutile

• să aibă dificultăți în a rezista tentațiilor

• să întâmpine probleme în a-și aștepta rândul

• să aibă dificultăți în a se înțelege cu ceilalți

Deoarece simptomele se pot schimba în timp, și tipul de ADHD se poate schimba în timp.

A ajunge la concluzia că un copil are ADHD este un proces care presupune mai mulți pași. Această pagină vă oferă o prezentare generală a modului în care este diagnosticat ADHD. Nu există o singură investigație specifică pentru a diagnostica ADHD – multe alte probleme, cum ar fi problemele de somn, anxietatea, depresia și anumite tipuri de dificultăți de învățare, pot prezenta simptome similare.

Dacă ești îngrijorat(ă) că un copil ar putea avea ADHD, primul pas este să discuți cu un cadru medical pentru a afla dacă simptomele se potrivesc diagnosticului. Diagnosticul poate fi pus de un profesionist din domeniul sănătății mintale, cum ar fi un psiholog sau un psihiatru, sau de un medic primar, cum ar fi un pediatru.

Furnizorul de servicii medicale trebuie să stabilească dacă copilul are o altă afecțiune care poate fie să explice mai bine simptomele, fie să apară în același timp cu ADHD.

Cum se diagnostichează ADHD?

Acest standard de diagnosticare ajută la obținerea certitudinii că persoanele sunt diagnosticate și tratate în mod corespunzător pentru ADHD. Utilizarea aceluiași standard în toate comunitățile poate contribui, de asemenea, la determinarea numărului de copii care suferă de ADHD și a modului în care sănătatea publică este afectată de această afecțiune.

Iată criteriile în formă prescurtată. Te rugăm să reții că acestea sunt prezentate doar pentru informarea ta. Doar personalul medical calificat poate diagnostica sau trata ADHD.

Criteriile DSM-5 pentru ADHD

Persoanele cu ADHD prezintă un model persistent de neatenție și / sau hiperactivitate-impulsivitate, care interferează cu funcționarea sau dezvoltarea lor:

1. Neatenție: Șase sau mai multe simptome de neatenție la copiii cu vârsta până la 16 ani sau cinci sau mai multe simptome la adolescenți cu vârsta de 17 ani și mai mult și la adulți; simptomele de neatenție au fost prezente timp de cel puțin 6 luni și nu sunt în concordanță cu nivelul de dezvoltare:

   • Deseori nu reușește să acorde atenție deosebită detaliilor sau face greșeli din neatenție la activitățile școlare, la locul de muncă sau la alte activități.

   • Deseori întâmpină dificultăți cu menținerea atenției pentru efectuarea sarcinilor sau la activitățile de joacă.

   • Deseori nu pare că ascultă atunci când i se vorbește direct.

   • Deseori nu respectă instrucțiunile și nu reușește să-și termine sarcinile școlare, treburile de zi cu zi sau îndatoririle la locul de muncă (de exemplu, își pierde concentrarea, este ușor de distras).

   • Deseori întâmpină dificultăți la organizarea sarcinilor și a activităților.

   • Adesea evită, nu îi place sau este reticent(ă) să facă sarcini care necesită efort mental pe o perioadă lungă de timp (cum ar fi sarcinile școlare sau temele).

   • Pierde adesea lucrurile necesare pentru sarcini și activități (de exemplu, materiale școlare, creioane, cărți, unelte, portofele, chei, hârtii, ochelari de vedere, telefoane mobile).

   • Este adesea distras(ă) cu ușurință.

   • Uită adesea să efectueze activitățile de zi cu zi.

2. Hiperactivitate și impulsivitate: Șase sau mai multe simptome de hiperactivitate-impulsivitate la copiii cu vârsta până la 16 ani sau cinci sau mai multe simptome la adolescenți cu vârsta de 17 ani și mai mult și la adulți; simptomele de hiperactivitate-impulsivitate au fost prezente timp de cel puțin 6 luni într-o măsură care este perturbatoare și nu este în concordanță cu nivelul de dezvoltare al persoanei:

   • Adesea se agită sau bate din mâini sau picioare sau nu își găsește locul pe scaun.

   • Se ridică adesea de pe scaun în situații în care ar trebui să rămână așezat.

   • Deseori aleargă sau se cațără în situații în care acest lucru nu este adecvat (la adolescenți sau adulți această manifestare se poate limita prin senzație de agitație interioară).

   • Adesea este incapabil(ă) să joace sau să ia parte la activități de agrement în liniște.

   • Este adesea „în mișcare”, acționând ca și cum „ar avea mâncărici”.

   • Adesea vorbește excesiv.

   • Adesea, rostește un răspuns înainte ca o întrebare să fi fost pusă până la capăt.

   • Deseori întâmpină dificultăți când trebuie să-și aștepte rândul.

   • Deseori întrerupe sau intervine peste ceilalți (de exemplu, în conversații sau jocuri).

În plus, trebuie îndeplinite următoarele condiții:

• Mai multe simptome de neatenție sau hiperactivitate-impulsivitate au fost prezente înainte de vârsta de 12 ani.

• Mai multe simptome sunt prezente în două sau mai multe contexte (cum ar fi acasă, la școală sau la locul de muncă; cu prietenii sau rudele; în alte activități).

• Există dovezi clare că simptomele interferează sau reduc calitatea funcționării sociale, școlare sau profesionale.

• Simptomele nu sunt mai bine explicate de o altă tulburare mintală (cum ar fi o tulburare de dispoziție, tulburare de anxietate, tulburare disociativă sau o tulburare de personalitate). Simptomele nu apar doar pe parcursul evoluției schizofreniei sau al unei alte tulburări psihotice.

În funcție de tipurile de simptome, pot apărea trei tipuri (manifestări) de ADHD:

• ADHD în formă combinată: dacă în ultimele 6 luni au fost prezente suficiente simptome ale ambelor criterii de neatenție și hiperactivitate-impulsivitate.

• ADHD în care predomină neatenția: dacă în ultimele șase luni au fost prezente suficiente simptome de neatenție, dar nu de hiperactivitate-impulsivitate.

• ADHD în care predomină hiperactivitatea și impulsivitatea: dacă în ultimele șase luni au fost prezente suficiente simptome de hiperactivitate-impulsivitate, dar nu de neatenție.

Deoarece simptomele se pot schimba în timp, și tipul de ADHD se poate schimba în timp.

Diagnosticarea ADHD la adulți

ADHD durează adesea și la vârsta adultă. Pentru a diagnostica ADHD la adulți și adolescenți cu vârsta de 17 ani și mai mult sunt necesare doar 5 simptome în loc de cele 6 necesare pentru copiii mai mici. Simptomele pot arăta diferit la vârste mai mari. De exemplu, la adulți, hiperactivitatea poate apărea ca o neliniște extremă sau obosirea celor din jur prin activitatea efectuată.

Copilul meu a fost diagnosticat cu ADHD – ce urmează?

Atunci când un copil este diagnosticat cu tulburare de deficit de atenție / hiperactivitate (ADHD), părinții au adesea îngrijorări cu privire la tratamentul potrivit pentru copilul lor. ADHD poate fi gestionat cu tratamentul corect. Există multe opțiuni de tratament, iar ceea ce funcționează cel mai bine poate depinde de fiecare copil în parte și de familia acestuia. Pentru a găsi cele mai bune opțiuni, se recomandă ca părinții să colaboreze îndeaproape cu alte persoane implicate în viața copilului – furnizori de servicii medicale, terapeuți, profesori, antrenori și alți membri ai familiei.

Tipurile de tratament pentru ADHD includ:

• Terapia comportamentală, inclusiv educarea părinților; și

• Medicație.

Recomandări de tratament pentru ADHD

Pentru copiii cu ADHD cu vârsta sub 6 ani, se recomandă educarea părinților în gestionarea comportamentului ca primă linie de tratament, înainte de a încerca medicația. Pentru copiii cu vârsta de 6 ani și mai mult, recomandările includ medicație și terapie comportamentală împreună – educarea părinților în gestionarea comportamentului pentru copiii până la 12 ani și alte tipuri de terapie comportamentală și formare în cazul adolescenților. Școlile pot face și ele parte din tratament. Planurile optime de tratament vor include monitorizarea atentă pentru a vedea dacă și în ce măsură tratamentul ajută comportamentul copilului, precum și efectuarea de ajustări pe parcurs.

Terapia comportamentală, inclusiv educarea părinților

ADHD afectează nu numai capacitatea unui copil de a fi atent sau de a sta liniștit la școală, ci afectează și relațiile cu familia și cu alți copii. Copiii cu ADHD manifestă adesea comportamente care pot fi foarte deranjante pentru ceilalți. Terapia comportamentală este o opțiune de tratament care poate ajuta la reducerea acestor comportamente; este adesea util ca terapia comportamentală să fie începută de îndată ce diagnosticul este stabilit.

Obiectivele terapiei comportamentale sunt învățarea sau consolidarea comportamentelor pozitive și eliminarea comportamentelor nedorite sau problematice. Terapia comportamentală pentru ADHD poate include:

• Educarea părinților în gestionarea comportamentului;

• Terapia comportamentală cu copii; și

• Intervenții comportamentale în sala de clasă

Aceste abordări pot fi utilizate și împreună. Pentru copiii care frecventează programe de educație timpurie, de obicei este cel mai eficient dacă părinții și educatorii lucrează împreună pentru a ajuta copilul.

Copii cu vârsta sub 6 ani

Pentru copiii mici cu ADHD, terapia comportamentală este un prim pas important înainte de a încerca medicația, deoarece:

• Educarea părinților în gestionarea comportamentului le oferă acestora abilitățile și strategiile necesare pentru a-și ajuta copilul.

• S-a demonstrat că educarea părinților în gestionarea comportamentului funcționează la fel de bine ca medicația pentru ADHD la copiii mici.

• Copiii mici prezintă mai multe efecte secundare de la medicamentele pentru ADHD decât copiii cu vârste mai mari.

• Efectele pe termen lung ale medicamentelor pentru ADHD asupra copiilor mici nu au fost bine studiate.

Copii de vârstă școlară și adolescenți 

Pentru copiii cu vârsta de 6 ani și mai mult se recomandă combinarea tratamentului medicamentos cu terapia comportamentală. Mai multe tipuri de terapii comportamentale sunt eficiente, inclusiv:

• Educarea părinților în gestionarea comportamentului;

• Intervenții comportamentale în sala de clasă;

• Intervenții comune care se concentrează pe comportament; și

• Formarea abilităților organizaționale.

• Aceste abordări sunt adesea cele mai eficiente dacă sunt utilizate împreună, în funcție de nevoile fiecărui copil în parte și ale familiei.

• Medicație

Medicamentele pot ajuta copiii să-și gestioneze simptomele de ADHD în viața de zi cu zi și îi pot ajuta să controleze comportamentele care cauzează dificultăți cu familia, prietenii și la școală.

Există diferite tipuri de medicamente pentru a trata ADHD la copiii cu vârsta de cel puțin 6 ani:

• Stimulentele sunt cele mai cunoscute și utilizate medicamente pentru ADHD. Între 70-80% dintre copiii cu ADHD prezintă mai puține simptome de ADHD atunci când iau aceste medicamente cu acțiune rapidă.

• Non-stimulentele nu acționează la fel de rapid ca stimulentele, dar efectul lor poate dura până la 24 de ore.

Medicamentele pot afecta copiii în mod diferit și pot avea efecte secundare, cum ar fi scăderea poftei de mâncare sau probleme de somn. Un copil poate răspunde bine la un medicament, dar nu și la altul.

Furnizorii de servicii medicale care prescriu medicamente pot fi nevoiți să încerce diferite medicamente și doze. Este important ca părinții să colaboreze cu furnizorii de asistență medicală ai copilului lor pentru a găsi medicamentele care funcționează cel mai bine pentru copilul lor.

Recomandări pentru părinți

Iată câteva sugestii care pot ajuta cu privire la comportamentul copilului tău:

• Creează o rutină. Încearcă să urmezi același program în fiecare zi, din momentul trezirii până la culcare.

• Ajută copilul să se organizeze.

• Încurajează-ți copilul să pună ghiozdanul, hainele și jucăriile în același loc, în fiecare zi, astfel încât să existe o posibilitate mai mică să le piardă.

• Gestionează distragerile. Oprește televizorul, limitează zgomotul și asigură-i un spațiu de învățare curat atunci când își face temele. Unii copii cu ADHD învață bine dacă se mișcă sau dacă ascultă muzică de fundal. Observă-ți copilul și vezi ce funcționează pentru el / ea.

• Limitează-i opțiunile. Pentru a-ți ajuta copilul să nu se simtă copleșit sau suprastimulat, oferă-i doar câteva variante din care să aleagă. De exemplu, pune-l să aleagă între o ținută sau alta, un fel de mâncare sau altul sau o jucărie sau alta.

• Exprimă-te clar și specific atunci când vorbești cu copilul tău. Ajută-l pe copil să înțeleagă că îl asculți, descriindu-i ceea ce l-ai auzit că a spus. Dă-i indicații clare și scurte atunci când trebuie să facă ceva.

• Ajută-ți copilul să-și facă un plan. Împarte sarcinile complicate în pași mai simpli și mai scurți. Pentru sarcini lungi, să înceapă mai devreme și să facă pauze îl poate ajuta să-și reducă stresul.

• Folosește obiective și laude sau alte recompense. Folosește o diagramă pentru a enumera obiectivele și a urmări comportamentele pozitive, apoi spune-i copilului că s-a descurcat bine sau recompensează-i eforturile în alte moduri. Asigură-te că obiectivele sunt realiste – pașii mici sunt importanți!

• Disciplinează-l în mod eficient. Atunci când comportamentul nu este adecvat, în loc să-l cerți, să țipi la el sau să-l bați, dă-i instrucțiuni ușor de urmat, faceți pauze în activitatea respectivă sau privează-l de anumite privilegii.

• Creează-i oportunități pozitive. Copiii cu ADHD pot considera anumite situații stresante. Află și încurajează acele activități pe care copilul tău le face bine – fie că este vorba de școală, sport, artă, muzică sau joacă – și ajută astfel la crearea de experiențe pozitive.

• Oferă-i un stil de viață sănătos. Hrana nutritivă, multă activitate fizică și somnul suficient sunt importante; acestea pot ajuta la împiedicarea agravării simptomelor ADHD.