Autovătămarea (self-harm)
Ce înseamnă autovătămare sau self-harm?
Autovătămarea sau autorănirea este atunci când o persoană își rănește propriul corp în mod intenționat. Leziunile provocate pot fi minore, dar uneori pot fi și grave. Acestea pot lăsa cicatrici permanente sau pot cauza alte probleme grave de sănătate.
Câteva exemple sunt:
Tăieturile (prin utilizarea unei lame de ras, cu un cuțit sau alt obiect ascuțit pentru a tăia pielea)
Loviturile cu pumnii sau lovirea în alte obiecte (cum ar fi un perete)
Arsurile cu țigări, chibrituri sau lumânări
Smulgerea părului
Introducerea obiectelor prin orificiile corpului
Provocarea de fracturi ale oaselor sau de vânătăi
Autovătămarea nu este în sine o tulburare psihică. Este un comportament – un mod nesănătos de a face față unor sentimente puternice. Totuși, unele dintre persoanele care se autovătămează au și o tulburare psihică. De obicei persoanele care își fac rău singure nu încearcă să se sinucidă, dar au un risc mai mare a avea tentative de sinucidere dacă nu obțin ajutor.
De ce se autovătămează unii oameni?
Există diferite motive pentru care oamenii își fac singuri rău. Adesea, au probleme în a face față provocărilor vieții și a face față sentimentelor pe care le trăiesc. Unii oameni își fac rău pentru a încerca:
Să simtă ceva, atunci când îi cuprinde o senzație de vid interior sau de amorțeală
Să blocheze amintirile supărătoare
Să arate că au nevoie de ajutor
Să se elibereze de sentimentele puternice care îi copleșesc, cum ar fi furia, singurătatea sau deznădejdea
Să se pedepsească
Să obțină un sentiment de control
Cine are un risc de autovătămare?
Există persoane de toate vârstele care se autorănesc, dar de obicei comportamentul apare în adolescență sau la adulții tineri. Autovătămarea este mai frecventă la persoanele care:
Au suferit un abuz sau au trăit traume în copilărie
Au o tulburare psihică precum:
Anumite tulburări de personalitate
Abuzează de consumul de alcool sau de droguri
Au prieteni care se autovătămează
Au o stimă de sine scăzută
Care sunt semnele autovătămării?
Semnele că cineva s-ar putea răni singur includ:
Tăieturi frecvente, vânătăi sau cicatrici
Purtarea mânecilor lungi sau a pantalonilor chiar și atunci când este foarte cald afară
Crearea de pretexte pentru a se răni
Păstrarea la îndemână a unor obiecte ascuțite fără un motiv clar
Cum pot să ajut pe cineva care se autovătămează?
Dacă cineva pe care îl cunoști se autovătămează, este important să nu judeci și să nu tragi concluzii pripite. Spune-i acelei persoane în primul rând că vrei să o ajuți. Dacă persoana respectivă este un copil sau un adolescent, cere-i să vorbească cu un adult în care are încredere. Dacă nu va face asta, vorbește tu cu un adult în care ai încredere. Dacă persoana care se autovătămează este un adult, sugerează-i să apeleze la servicii de consiliere de sănătate mintală.
Ce tratamente există pentru autovătămare?
Nu sunt disponibile în prezent medicamente care să trateze comportamentele de autovătămare, dar există medicamente care tratează tulburările psihice cu care este posibil să se confrunte persoana, de exemplu, anxietatea și depresia. Tratarea bolii psihice poate să amelioreze comportamentul de self-harm. Consilierea psihologică sau psihoterapia pot să fie de ajutor pentru că oferă persoanei posibilitatea de a învăța:
Abilități de rezolvare a problemelor
Moduri noi de a face față sentimentelor și emoțiilor puternice
Abilități de relaționare îmbunătățită
Moduri de a-și consolida stima de sine
Dacă problema este severă persoana poate avea nevoie de tratament mai intensiv în cadrul unui spital psihiatric sau în cadrul unui program de îngrijire a sănătății mintale.
Cât de frecvent este întâlnită autovătămarea?
Prevalența autovătămării poate să varieze foarte mult în funcție de modul în care cercetătorii adresează întrebările respondenților. Se estimează că în rândul populației generale între 2% și 6% au avut comportamente de autovătămare la un moment dat în viața lor. Printre elevi și studenți incidența este mai mare, de la 13% la 35% estimativ.
Autovătămarea este mai des întâlnită și în rândul celor care urmează un tratament pentru probleme de sănătate mintală. Persoanele care urmează un tratament și au un diagnostic de PTSD au șanse mai mari să aibă comportamente de autovătămare față de persoanele fără PTSD.
Prin ce trece o persoană care se autovătămează?
Spre deosebire de alte persoane, cei care au astfel de comportamente au gânduri și emoții negative mai frecvente, de exemplu au îngrijorări, temeri și impulsuri depresive și agresive. Au fost descoperite și legături între autovătămare și sentimentul de amorțire interioară sau sentimentul că ești în afara corpului tău. Deseori, cei care se autovătămează au o stimă de sine scăzută și nu își exprimă des sentimentele. Cercetările nu au dat un răspuns clar cu privire la diferențe de frecvență a autovătămării bărbaților comparativ cu cea a femeilor.
Cei care se autovătămează par să aibă o incidență mai mare de PTSD și alte probleme de sănătate mintală. Autovătămarea este cel mai adesea legată de trăirea unor evenimente traumatice în copilărie, mai degrabă decât ca adult. Cei care se autovătămează au rate mai ridicate de:
Abuz sexual în copilărie
Abuz fizic în copilărie
Neglijare emoțională
Relații cu aparținătorii lor care nu sunt stabile sau sigure
Separări de lungă durată de aparținătorii lor
Cei care se autovătămează au foarte des și un istoric de abuz sexual în copilărie. De exemplu, într-un grup de persoane care se autovătămau, 93% au spus că au fost abuzați sexual în copilărie. Unele cercetări au analizat dacă anumite aspecte ale abuzului sexual în copilărie cresc riscul ca supraviețuitorii să se angajeze în autovătămare ca adulți. Descoperirile arată că abuzul sexual mai sever, mai frecvent sau de lungă durată este legat de un risc crescut de a avea comportamente de autovătămare ca adult.
Rănirea autoprovocată la adolescenți
Rănirea autoprovocată este rezultatul comportamentelor intenționate de rănire a propriei pieli și a propriului corp pentru a modifica senzațiile resimțite. Autovătămarea și automutilarea sunt privite altfel de la grup la grup în funcție de diferențele culturale și sociale. Aceste comportamente au devenit mai populare în ultimii ani, mai ales în rândul adolescenților. Cauzele și severitatea autovătămărilor sunt și ele variate, dar unele forme de autorănire pot include:
Zgârierea
Sculptarea
Înfierarea
Marcarea
Ciupirea sau smulgerea pielii și a părului
Arsurile și abraziunile
Tăieturile
Mușcarea
Lovirea capului
Provocarea vânătăilor
Loviturile repetate
Tatuarea
Puncția sau găurirea excesivă pentru a purta diverse body piercing-uri
Unii adolescenți se pot automutila pentru a-și asuma riscuri, pentru a se răzvrăti, a respinge valorile părinților, a-și declara individualitatea sau pur și simplu ca să fie acceptați de alții. Unii se pot răni din cauza disperării sau a furiei pentru a căuta atenție, pentru a-și arăta lipsa de speranță și lipsa de valoare sau pentru că au gânduri sinucigașe. Acești copii pot suferi de probleme psihiatrice grave, cum ar fi depresia, psihoza, tulburarea de stres posttraumatic (PTSD) și tulburarea bipolară. În plus, unii adolescenți care se angajează în comportamente de autorănire pot dezvolta tulburarea de personalitate borderline la vârsta adultă. Unii copii mici pot recurge la acte de autovătămare doar din când în când, dar adesea renunță la ele când cresc. Copiii cu întârzieri de dezvoltare și/sau tulburări de spectru autist, precum și copiii care au fost abuzați sau abandonați pot prezenta, de asemenea, astfel de comportamente.
De ce se autovătămează adolescenții?
Este vorba despre un comportament complex și de simptome produse dintr-o varietate de factori. Adolescenții care au dificultăți în a vorbi despre sentimentele lor își pot manifesta tensiunea emoțională, disconfortul fizic, durerea și stima de sine scăzută cu comportamente autovătămatoare. Deși unii adolescenți pot simți că aburul din oala sub presiune s-a eliberat în urma actului de a se răni, alții se pot simți și mai răniți, furioși sau speriați. Efectele presiunii colegilor și ale anturajului pot influența, de asemenea, adolescenții să se rănească. Chiar dacă stările lor vin și pleacă, majoritatea rănilor de pe pielea adolescenților vor fi permanente. Ocazional, adolescenții își pot ascunde cicatricile, arsurile și vânătăile din cauza sentimentului de jenă, respingere sau a criticilor primite în privința aspectului lor fizic.
Ce pot face părinții și adolescenții cu privire la autovătămare?
Părinții sunt încurajați să vorbească cu copiii lor despre respectarea și prețuirea corpului lor. Părinții ar trebui, de asemenea, să fie modele bune de urmat pentru adolescenții lor, prin faptul că nu se implică în acte de autovătămare. Câteva modalități utile de a evita autovătămarea includ să învățăm:
Să acceptăm realitatea și să găsim tehnici de a face momentul prezent mai tolerabil
Să ne identificăm sentimentele și să le discutăm mai degrabă decât să acționăm așa cum ne dictează ele
Să ne distragem atenția de la tendința de autovătămare (de exemplu, numărând până la zece, așteptând 15 minute, spunând „Nu!” sau „Oprește-te!”, exersând exerciții de respirație, ținând un jurnal, desenând, gândindu-ne la imagini pozitive, folosind gheață și benzi de cauciuc)
Să ne oprim, să ne gândim și să evaluăm avantajele și dezavantajele autorănirii
Să ne calmăm într-un mod pozitiv, nevătămător
Să practicăm managementul pozitiv al stresului
Să dezvoltăm abilități sociale mai bune
Evaluarea de către un profesionist în sănătate mintală poate ajuta la identificarea și tratarea cauzelor care stau la baza autovătămării. Sentimentele de a-și dori propria moarte sau sinuciderea sunt motive pentru ca adolescenții să caute imediat servicii de asistență specializată. De asemenea, un psihiatru pentru copii și adolescenți poate diagnostica și trata tulburările psihiatrice grave care pot însoți comportamentul autovătămator.