Eforturi de a evita abandonul real sau perceput, plonjarea bruscă în relații sau încheierea lor la fel de repede

Un tipar de relaționare intensă și instabilă cu familia, prietenii și cei dragi

O imagine de sine distorsionată și instabilă.

Comportamente impulsive și adesea periculoase, cum ar fi cheltuirea banilor în mod nechibzuit, sexul neprotejat, abuzul de substanțe, conducerea nesăbuită și mâncatul excesiv. Te rugăm să reții: dacă aceste comportamente apar mai ales în perioadele cu euforie și energie mare, ele pot fi simptome ale unei tulburări de dispoziție și nu tulburări de personalitate borderline.

Comportament de auto-vătămare, cum ar fi tăieturile

Gânduri recurente despre comportamente suicidare sau amenințări

Stări de spirit intense și foarte variabile, cu episoade care durează de la câteva ore până la câteva zile

Sentimente cronice de vid interior

Furie nepotrivită, intensă sau probleme de control al furiei

Sentimente de disociere, cum ar fi senzația de a fi separat de sine însuși, de a te observa din afara corpului sau senzații de irealitate.

Cercetătorii nu cunosc cu certitudine cauzele tulburării de personalitate borderline, dar studiile sugerează că factorii genetici, de mediu și sociali pot crește riscul de a dezvolta această tulburare. Factorii pot include:

• Istoric familial: persoanele care au un membru apropiat al familiei (cum ar fi un părinte sau un frate) cu această boală pot prezenta un risc mai mare de a dezvolta o tulburare de personalitate borderline. 

• Structura și funcția creierului: cercetările arată că persoanele cu tulburare de personalitate borderline pot avea modificări structurale și funcționale în creier, în special în zonele care controlează impulsurile și reglarea emoțiilor. Cu toate acestea, studiile nu demonstrează dacă aceste modificări au fost factori de risc pentru boală sau dacă astfel de modificări au fost cauzate de tulburare. 

• Factori de mediu, culturali și sociali: mulți oameni cu tulburare de personalitate borderline raportează că au experimentat evenimente traumatice de viață, cum ar fi abuz, abandon sau dificultăți în timpul copilăriei. Alții pot fi expuși la relații sau conflicte instabile, invalidante. Deși acești factori pot crește riscul unei persoane, aceasta nu înseamnă că este sigur că se va dezvolta o tulburare de personalitate borderline. De asemenea, pot dezvolta tulburarea de-a lungul vieții și persoanele fără acești factori de risc.

Un profesionist licențiat și avizat în sănătate mintală – precum psihiatrul, psihologul sau asistentul social în domeniul clinic – cu experiență în diagnosticul și tratarea tulburărilor psihice poate diagnostica tulburarea de personalitate borderline după un interviu în profunzime și o discuție despre simptome. Un examen clinic medical detaliat poate fi de ajutor în excluderea altor cauze posibile pentru simptome. În diagnosticarea bolii furnizorii de servicii medicale vor discuta simptomele persoanei și vor întreba despre istoricul medical al familiei, inclusiv istoricul de tulburări psihice. 

Tulburarea de personalitate borderline este de obicei diagnosticată la sfârșitul adolescenței sau la începutul vârstei adulte. Ocazional, o persoană mai mică de 18 ani poate fi diagnosticată cu tulburare de personalitate borderline dacă simptomele sunt semnificative și durează cel puțin un an. 

Tulburarea de personalitate borderline apare adesea alături de alte tulburări mintale, cum ar fi tulburarea de stres posttraumatic (PTSD). Aceste tulburări concomitente pot face mai dificilă diagnosticarea și tratarea tulburării de personalitate borderline, mai ales dacă simptomele altor boli se suprapun cu simptomele tulburării. De exemplu, o persoană cu tulburare de personalitate borderline poate avea, de asemenea, mai multe șanse de a prezenta simptome de depresie majoră, PTSD, tulburare bipolară, tulburări de anxietate, abuz de substanțe sau tulburări de alimentație.

Psihoterapia, uneori numită în limba engleză “talk therapy” (terapie prin vorbire), este tratamentul de primă linie pentru persoanele cu tulburare de personalitate borderline. Majoritatea tipurilor de psihoterapie se desfășoară cu un profesionist autorizat, instruit în domeniul sănătății mintale, în sesiuni individuale sau cu alți indivizi în grupuri. Sesiunile de grup pot ajuta persoanele cu tulburare de personalitate borderline să interacționeze cu ceilalți și să se exprime eficient. Două exemple de psihoterapii utilizate pentru a trata tulburarea de personalitate borderline sunt:

Terapia comportamentală dialectică (DBT): Acest tratament a fost dezvoltat special pentru persoanele cu tulburare de personalitate borderline. DBT folosește concepte de conștientizare sau conștientizare a situației prezente și a stării emoționale. DBT învață, de asemenea, abilități pentru a ajuta oamenii să controleze emoțiile intense, să reducă comportamentele autodistructive și să îmbunătățească relațiile.

Terapia cognitiv-comportamentală (TCC): Acest tratament poate ajuta oamenii să identifice și să schimbe convingerile și comportamentele de bază care provin din percepțiile inexacte despre ei înșiși și despre ceilalți și din problemele de interacțiune cu ceilalți. Poate ajuta oamenii să reducă schimbările de dispoziție și simptomele de anxietate și poate reduce numărul de comportamente auto-vătămatoare sau suicidare.

Deoarece beneficiile medicamentelor pe bază de prescripție medicală pentru tulburarea de personalitate borderline nu sunt certe, medicamentele nu sunt de obicei utilizate ca modalitate principală de tratare a bolii. Cu toate acestea, în unele cazuri, un psihiatru poate recomanda medicamente pentru a trata simptome specifice sau tulburări psihice concomitente, cum ar fi schimbările de dispoziție sau depresia. Tratamentul cu medicamente poate necesita îngrijire coordonată din partea mai multor cadre medicale. De asemenea, medicamentele pot provoca uneori reacții adverse la unele persoane. Discută cu medicul tău despre ce este de așteptat de la un anumit medicament.

Unele persoane cu tulburare de personalitate borderline trăiesc simptome severe și au nevoie de îngrijire intensă, de obicei prin internare. Alte persoane pot să urmeze tratamente în sistem ambulator și să nu aibă niciodată nevoie de internare sau de asistență de urgență.